Viziunea de 50 de ani a căzut. Corzi plutitoare în ochi


De ce nu au căzut statuile până acum? Tot atunci, o serie întreagă de statui ale liderilor politici și militari ai Statelor Confederate, cum ar fi președintele Jefferson Davis sau generalul Robert E. Lee au fost înlăturate în Virginia, Louisiana, Alabama și Kentucky [1].

oftalmologie: tratamentul nistagmusului stand test

Rezonând cu mișcări radicale antirasiste din întreaga lume, revendicările BLM țintesc schimbări structurale în societatea Statelor Unite pornind de la o viziune antirasistă, feministă și anti-colonială. Acțiunile de acum nu au venit brusc însă. De decade, diverse grupuri și mișcări cer demontarea statuilor militarilor confederației fără un succes prea mare [2]. Tocmai de aceea, acțiunile directe prin care sunt țintite statuile foștilor deținători și traficanți de sclavi, militarilor confederației și a colonialiștilor au devenit în scurt timp cea mai cunoscută tactică a mișcării.

În același timp, datul jos al statuilor a devenit și principalul mod prin care grupuri din occidentul european se solidarizează cu mișcarea BLM [3].

Account Options

Pe lângă proteste în țări de pe toate continentele, solidaritatea internațională anti-rasistă a atins o nouă etapă când au fost acoperite de graffiti și înlăturate statui ale colonialiștilor și traficanților de sclavi. Statuia lui Leopold al II-lea este înlăturată în Antwerp Credit: Belga Mobilizarea din Occident a arătat atât puterea statuilor ca simboluri pentru opresiune cât și un angajament anti-rasist internațional.

Vezi mai multe articole din categoria social Anchetatorii au audiat 12 persoane în acest caz, fiind aşteptat un diagnostic din partea medicilor pentru a stabili încadrarea juridică a faptelor, a declarat vineri pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Diana Sarca. Ea a precizat că se va stabili în perioada următoare dacă vor fi făcute sau nu reconstituiri la faţa locului. Copilul a fost dus în comă la spital, după ce a căzut, joi, de la geamul unei băi situate la etajul clădirii, unde ar fi mers nesupravegheat. El a fost operat şi se află la Secţia de Terapie Intensivă, medicii de la Spitalul "Bagdasar-Arseni" din Capitală fiind rezervaţi în cazul evoluţiei stării sale.

Statuile lui Colston, Churchill, Leopold II nu sunt doar despre un trecut sângeros la care Occidentul preferă să nu se gândească. Scopul monumentelor, în general, este cel de a ne arată continuitatea valorilor și practicilor normative într-o societate, ele reprezintă reperele narațiunii istorice dominante despre cum s-a format acea societate și care-i sunt valorile de bază. Faptul că acești actori principali ai colonialismului european au continuat să facă parte din spațiile publice occidentale arată nu doar faptul că aceste societăți nu sunt pregătite să-și asume rolul istoric în genocide și jafuri, ci și continuitatea acestor procese astăzi prin menținerea supremației albe și a dominanței occidentale în lume.

Înapoi Înainte Viziunea tronurilor Aceasta este a doua viziune a domnișoarei Harmon, cunoscută mai târziu ca Ellen Gould White Pentru a fi sigur că nu omit nimic, am preferat s-o traduc după toate sursele existente în engleză și care pot fi verificate în arhiva online EGW Writings : Day-Star, vol.

De ce trebuie să cadă statuile colonialiștilor, proprietarilor de sclavi și militarilor imperialiști din occidentul european și nord-american? Pentru că, simplu, reprezintă o lume a exploatării, genocidului, a dominanței lumii occidentale, albe, capitaliste asupra tuturor celorlalți.

Sunt simboluri ale violenței extreme și prin simpla lor prezență afirmă supremația albă, legitimitatea violenței coloniale și rasiste. Și atunci, efm oftalmologie statuile nu vor cădea, continua lor prezență va deveni o amenințare că aceste violențe pot oricând avea loc din nou. Și atunci întrebarea mult mai relevantă e: de ce nu au căzut până acum? Răspunsul e lung. Occidentul european încă ducea războaie sângeroase cu localnicii pentru a-și asigura dominanța colonială acum nu mai puțin de 50 de ani.

Istoria predată în școli în general minimizează atrocitățile din colonii și rolul fundamental al resurselor extrase prin violență din colonii în bunăstarea de azi a societăților occidentale. În metropolele europene de astăzi abia de vezi vreo urmă de comemorare a luptătorilor anti-coloniali, vreun bust mic rătăcit sau o numirea unei străzi din afara centrului.

Rolul ambasadorului SUA în România, în viziunea unui senator american

Iar reparațiile materiale sunt foarte departe de a avea loc. De altfel, țările occidentale încă au teritorii coloniale, printre altele, în Caraibe, Pacific și coasta de est a Africii. Un exemplu foarte bun este Oxfordul [5]. Una din cele mai prestigioase universități din lume e înființată inclusiv din banii lui Cecil Rhodes, afacerist colonial englez.

De ce nu au căzut statuile până acum?

Pe 9 iunie, un protest amplu a cerut ca statuia generalului să fie dată jos. Nu e prima oară, însă e cel mai mare protest de până acum. De-a lungul anilor, au existat numeroase petiții, fără Viziunea de 50 de ani a căzut însă [6]. Cecil Rhodes la Oxford De ce trebuie să fie descompuse Viziunea de 50 de ani a căzut muzeelor de etnografie și antropologie?

Și nu doar universitățile sunt mari instituții occidentale ale cunoașterii fondate pe exploatarea coloniilor. Crezi că au plătit un preț cinstit? Sau oare le-au luat, așa cum au luat și tot restul?

Viziunea de 50 de ani a căzut pastila de afine

În spatele acestui gest există o întreagă istorie a eforturilor de a presa aceste instituții să restituie patrimoniile indigene furate [8]. Și tot fără prea mult succes. Cea mai de notorietate a fost dezbaterea despre restituirea patrimoniului african din Franța [9].

Deși eforturi pentru procesul restituirii aveau loc de decade, abia prin declarația președintelui Macron înacestea păreau să devină realitate. Din toate aceste motive, atunci când privim statuia vreunui militar colonial, deținător sau traficant de sclavi dominând vreo piață publică din Anglia, Franța sau Olanda le putem pune în balanță cu zeci de mii de artefacte furate din colonii, desacralizate, monetizate și expuse în muzeele occidentale.

Pentru fiecare statuie de colonialist din Vest sunt mii de artefacte care au fost furate din societățile atacate, prădate și exploatate de ei.

Statuile lor trebuie să cadă și artefactele trebuie să fie restituite și acesta ar putea fi doar începutul unui amplu proces de redistribuire. Bronzuri din Benin la Muzeul Britanic Împăratul e gol Oriunde te-ai afla, fie în Occident fie altundeva, chiar și aici, în România, să deplângi căderea unei astfel de statui înseamnă să vorbești din perspectiva puterii. Din perspectiva autorității care își vede amenințată continuitatea, și căreia îi e teamă că legitimitatea sa, naturalizată prin secole de hegemonie va fi contestată.

Până la urmă, efectul căderii și vandalizării unui statui are efectul împăratului gol. Când un grup începe să le conteste și chiar ajunge la gestul radical de a acționa împotriva lor, atunci se poate revela că împăratul e gol.

Viziunea tronurilor

Se poate vedea că nu e vreun zeu, că nu îți e superior ci că e doar un om. Superioritatea civilizației occidentale e o amăgire, și căderea statuilor este un gest fundamental pentru destructurarea acestei dominații. În felul acesta, să dai jos o statuie reprezentând această supremație este un gest concret ce vine direct dintr-o imaginație radicală ce visează utopia unei lumi anti-imperialiste și antirasiste, o viziune care își poate imagina o lume mai bună fără acestea.

Iar această imaginație are o continuitate puternică, dincolo de momentul acesta și dincolo de granițele societăților occidentale. Împăratul a fost gol de mult timp și de mult timp au fost forțe care i-au arătat goliciunea și au probleme de vedere la vârstnici împotriva lui.

Din momentul în care istoria colonială a început, a existat și rezistență. Într-un fel, prăbușirile statuilor din occidentul european sunt o continuare mai degrabă întârziată a rezistențelor și criticilor anti-coloniale de-a lungul istoriei din Algeria, Martinica, Grenada, Guyana, Haiti și multe alte regiuni. În același timp putem încadra aceste mișcări în mai largul context al rebeliunilor populare radicale începute în din Chile și până în Japonia [10].

Care sunt planurile lui, la câteva luni după momentul tranziţiei? O idee de antreprenoriat, câteva ingrediente dulci, pasiune şi seriozitate cât cuprinde, «glazură» de inovaţie: reţeta pentru un business de cofetării este gata, după cum reiese dintr-o discuţie cu Ciprian Moldoveanu.

În cadrul protestelor din Viziunea de 50 de ani a căzut, sute de statui au fost date jos arătând lipsa de disponibilitate a populației de a mai crede în autoritatea unei clase conducătoare care nu o reprezintă [11].

Decapitarea generalului Baquedano în timpul protestelor din Chile în Credite foto: Camilo Vergara O lecție din est În această perioadă, au fost destule voci care au comparat căderile statuilor de acum cu demontarea statuilor lui Marx, Lenin și a conducătorilor socialiști și comuniști după Această analogie este însă o greșeală.

La fel cum este a le compara cu alte acțiuni similare realizate la o schimbare oarecare de Viziunea de 50 de ani a căzut. Există o diferență fundamentală între procesul de legitimare a unui nou regim de putere prin distrugerea simbolurilor regimului precedent și acțiunile de la bază ale unor mișcări sociale care se opun unei ordini încă în funcțiune. Motivația primului fenomen ține de afirmarea unei noi clase conducătoare cu valori și principii radical diferite de vechiul regim în timp ce motivația celui de-al doilea proces ține de o revoltă anti-stat în care guvernul nu îi reprezintă.

În plus, înlăturarea busturilor lui Marx sau Tito semnifică începutul epocii post-socialiste în care domină ordinea neoliberală. Aceasta e o epocă în care Europa de Este este  înregimentată de pe o poziție subalternă în circuitele globale capitaliste și neocoloniale.

Iar acest proces face parte din însăși paradigma ordinii globale împotriva căreia BLM luptă. Cu toate acestea, avem o lecție de învățat din alăturarea acestor evenimente istorice. Când în timpul Revoluției din muncitoarele și muncitorii de la Electrobanat sau Cum îți este vederea au distrus portretele lui Ceaușescu din întreprinderi și când au decupat stema statului de pe steagul național creând steagul revoluționar, acestea au fost momente cu adevărat anti-autoritare, de rebeliune anti-stat, de voință și potențial al preluării puterii de către muncitori.

Însă acestea au fost în scurt timp apropriate de noua putere pro-capital și înecate în hegemonia neoliberală, asimilarea în circuitele globale financiare capitaliste și victoria dreptei occidentale. Elanul anti-autoritar și viziunea pentru o societate mai echitabilă care veneau cu precădere din protestele din fabrici au fost deturnate pentru a reprezenta altceva: dorința de a face parte, cu orice preț, din civilizația albă occidentală.

La fel Viziunea de 50 de ani a căzut, există riscul ca iconoclasmul mișcării BLM să fie apropiat în scopurile unui liberalism de bun-simț. Reformele acestea s-ar putea rezuma la niște gesturi de suprafață cum ar fi corectarea discursului istoric sau o timidă analiză autoreflexivă a fundamentelor instituțiilor occidentale. Dacă însă vrem să ascultăm cu adevărat vocile BLM, a trecut demult vremea unor corecții și autoreflecții.

Privind căderea statuilor alături de înființarea zonelor autonome [12] înțelegem că avem de-a face de fapt cu o dublă revendicare concretă și fără compromisuri: a resurselor la care cei mulți nu au acces și a unei asumări reale a rolului colonialismului, a sclaviei în acumularea de avere din Occident. Ce fel de solidaritate din est? Rolul Europei de Est pe această hartă a condamnării colonialismului este mai degrabă alături de zonele periferiilor și semi-periferiilor exploatate.

Însă ca în cele mai multe dintre aceste societăți, există mereu o clasă cu acces la resurse și Viziunea de 50 de ani a căzut care acționează dintr-o complicitate profundă cu structurile imperialiste occidentale.

Viziunea de 50 de ani a căzut

În România, această clasă a fost complice de-a lungul istoriei în perpetuarea sistemelor de robie și iobăgie, semnarea de tratate economice dezavantajoase, alăturarea în alianțe militare abuzive și mai ales și poate cel mai important, complicea și inițiatoarea genocidelor împotriva populației evreiești și rome.

Rasismul ce a determinat Viziunea de 50 de ani a căzut evenimente nu a dispărut în epoca postbelică. Ci mai degrabă s-a reprodus în diverse forme, astăzi înflorind încă în miezul multor injustiții sistemice.

Luptele mișcărilor pentru drepturile romilor, a mișcărilor anti-autoritare și a celor pentru dreptul la locuire post au arătat atât mecanismele acestui rasism istoric și structural cât și modalitățile prin care putem lupta împotriva lui.

Refuzul de a vedea gravitatea rasismului local arată doar cât de necesară este o asemenea solidaritate. Solidaritatea antirasistă cu BLM din societatea noastră a venit în primul rând prin acțiunea directă din București când s-a afirmat atât legitimitatea mesajului mișcării din Statele Unite cât și legătura cu organizarea antirasistă locală [15].

Protest BLM la București, 7 iunie Aceasta poate continua printr-o semnalare fără compromisuri, cu voce tare și răspicată a tuturor criminalilor care au fost părtași la aceste genociduri și care încă au statui astăzi.

Oameni politici ca Miron Cristea sau Octavian Goga, dar și figuri preponderent intelectuale ca Mircea Vulcănescu încă au statui în piețele publice, arătând astfel indisponibilitatea claselor conducătoare în a-și asuma condamnarea complicității acestora la genocid.

Și în timp ce reflectăm asupra ce-ar fi de făcut cu aceste statui ne putem uita și către puținele monumente ce-au mai rămas dedicate celor care au luptat pentru eliberare socială. Această dublă recunoaștere ar fi și pe măsura unei viziuni radicale și intersecționale. Chiar dacă asta n-ar fi atât de rău, e inexact. Epoca pe care radicalismul antirasist, anticapitalist și decolonial o anunță este una în care bustul unui colonialist nu este înlocuită de nimic și vitrenele muzeelor de etnografie se golesc.

Și asta pentru că occidentul ar deveni mai tăcut, mai ascultător și s-ar angaja într-un proces de redistribuire.