Conștiința publică a formelor sale de viziune

Este deci necesar să descifrăm mai întîi sensul conceptului de reflectare, să urmărim momentele mai importante ale dezvoltării conștiința publică a formelor sale de viziune de reflectare a materiei, în vederea desprinderii mecanismului genezei şi specificului conştiinţei — formă superioară de reflectare, proprie omului.

Categoria de reflectare După cum am mai văzut, materia este structurată şi organizată în sisteme şi structuri tot mai complexe ; acestea se găsesc într-o permanentă interacţiune, care generează mişcarea şi dezvoltarea. Pe bună dreptate, ştiinţa modernă acordă tot mai multă atenţie interacţiunii fenomenelor, iar filozofia explică o serie de probleme ale ontologiei şi gnoseologiei pornind de la interacţiunea universală a obiectelor şi fenomenelor.

• Glaucomul îmbunătățește vederea
• Ну, что ты, я помню тебя очень хорошо, - проговорил Накамура, наливая два бокала.
• Все пытались утешить ее, в том числе и Патрик.
• Ричард и Николь стали любовниками.

Între altele, şi reflectarea este explicată pornind de la interacţiune, deoarece se structurează ca o formă complexă a interacţiunii universale a sistemelor. Conţinutul și natura reflectării Reflectarea este un atribut fundamental al materiei, al structurilor şi sistemelor materiale aflate în interacţiune; ea constă în capacitatea acestora de a înregistra, păstra şi transmite influenţele exercitate de acţiunea altor sisteme.

Clasicii filozofiei marxiste au arătat că reflectarea este o reproducere a obiectului.

În unele lucrări de psihologie, noţiunea de reproducere desemnează fenomenul de reflectare. Găsim referiri în acest sens la psihologul francez H. Ele tind să-l reproducă şi o fac mai întîi prin adaptarea corpului propriu, mai apoi prin simulacre şi mult mai tîrziu, cu ajutorul metodelor ştiinţifice. În literatura filozofică, reflectarea ca reproducere mai este tratată şi de către o serie de autori, cum ar fi M.

Cornforth, B. Ukrainţev 6 şi alţii.

Constantin Brâncuși

În literatura filozofică din ţara noastră, reflectarea îşi găseşte o tratare oarecum asemănătoare în lucrările lui Ath. Joja 7Pavel Apostol 8 etc.

Prin urmare, putem reduce — pentru moment — conceptul de reflectare la unul mai simplu şi mai inteligibil, acela de reproducere, considerîndu-l, într-un fel, definitoriu pentru reflectare. Astfel înţeleasă, reflectarea se realizează totdeauna prin interacţiunea dintre două fenomene, două sisteme : a sistemul S1, care — în interacţiune cu un alt sistem, S2 — reproduce în sine influenţe, aspecte ale acestuia şi care se numeşte sistem reflectant; b sistemul S2, care se reflectă în S1 şi care se numeşte sistem reflectat.

Dar, în conformitate cu principiul newtonian al acţiunii şi reacţiunii — după care orice sistem ce acţionează asupra altuia întîmpină o re-acţiune din partea acestuia din urmă —, reflectarea trebuie concepută nu numai ca reproducere a influenţelor unui sistem de către altul, ci intervenție chirurgicală pentru vârstă ca acţiune re-acţiune a acestuia asupra celui dintîi.

Creează în prima versiune a Sărutuluitemă pe care o va relua sub diferite forme până înculminând cu Poarta Sărutului parte a Ansamblului Monumental din Târgu-Jiu. În închiriază un atelier în Rue de Montparnasse și intră în contact cu avangarda artistică pariziană, împrietenindu-se cu Guillaume ApollinaireFernand LégerAmedeo ModiglianiMarcel Duchamp. Colecționarul de artă Anastase Simu îi cumpără sculptura Somnul iar bustul în ghips al pictorului Nicolae Dărăscu este achiziționat de Ministerul Instrucțiunii Publice. Până înparticipă cu regularitate la expoziții colective din Paris și Bucureștiinaugurând ciclurile Păsări Măiestre, Muza adormită, Domnișoara Pogany. Colecționarul american John Quin îi cumpără mai multe sculpturi, asigurându-i o existență materială prielnică creației artistice.

Prin urmare, numai din considerente didactice facem distincţia între reflectant şi reflectat ; în realitate, orice sistem este — simultan — reflectant şi reflectat. Ca şi interacţiunea, pe fondul căreia se şi realizează, reflectarea este o relaţie reciprocă între două sisteme ; dar nu este o relaţie simetrică, deoarece fiecare din cele două sisteme reflectă influenţele celuilalt într-un mod propriu.

Particularităţile prin care un sistem oarecare reflectă influenţele altuia, funcţie de natura specifică a celor două sisteme, poartă numele de formă de reflectare. Recompusă din aceste elemente, reflectarea poate fi definită ca o categorie filozofică care desemnează reproducerea specifică de către un sistem S1, reflectant a influenţelor altui sistem S2, reflectatca urmare a interacţiunii lor specifice şi a unei proprietăţi universale a sistemelor de a recepţiona, păstra şi transmite influenţele exercitate de alte sisteme asupra lor şi de a re-acţiona la aceste influenţe.

Definind reflectarea ca reproducere, se pune problema în ce măsură ceea ce a fost reprodus de reflectant corespunde reflectatului. Unii autori consideră că reflectarea umană — de exemplu — nu cere o precizie izomorfă, ci una izotipă, care se bazează pe corespondenţa imaginii cu obiectul în limitele unor trăsături tipice 9.

Viziunea 1 25 este adevărat că recunoaşterea unui obiect oarecare, a unei persoane etc. În artă, de exemplu, redarea în imagini merge de la o asemănare mai mică sau mai mare între imagine şi obiect pînă la o exprimare simbolică, care păstrează numai una sau cîteva trăsături tipice ale obiectului.

Account Options

S-ar putea presupune că reflectarea, în evoluţia ei de la inferior la superior, a mers de la izomorfism către izotipism, ca o formă mai economicoasă şi mai perfecţionată.

Ţinînd seama de această ipoteză, există un anumit temei să considerăm că la unele niveluri reflectarea corespunde izomorf reflectatului, iar la alte niveluri cum ar fi şi cel subiectiv reflectarea corespunde izotip reflectatului. În procesualitatea dezvoltării ei, ţinînd seama de reflectarea prin intermediul aparatelor, izotipul se completează cu izomorful, funcţionînd în unitatea lor.

O analiză atentă a dezvoltării capacităţii de reflectare, a multiplelor forme şi particularităţi în care se înfăptuieşte, ne îndreptăţeşte să considerăm că reflectarea umană trebuie concepută mai degrabă ca re-producere şi nu pur şi simplu ca reproducere. Reflectare şi informaţie Informaţia este considerată ca fiind una dintre noţiunile fundamentale ale ciberneticii, în strînsă legătură cu noţiunile de comandă şi control ; ea este legată de însuşi obiectul de studiu al acesteia.

Informaţia formează, de asemenea, obiectul de studiu al teoriei informaţiei din matematică. După cum se observă, Wiener are în vedere, în manieră behavioristă, tocmai semnificaţia gnoseologică a informaţiei. Desigur, noţiunea de informaţie are o sferă mult mai largă şi însuşi Wiener, în alte lucrări, o tratează ca atare. Informaţia se prezintă atît sub formă de semnale care se transmit prin sistemul nervos al omului sau animalului, cît şi sub formă de semnale care circulă prin dispozitivele tehnice ; informaţie conţine şi molecula de ADN ca purtătoare a eredităţii etc.

Din acest punct de vedere, găsim justificată temerea exprimată de unii autori în legătură cu îngustarea sferei noţiunii de informaţie, în unele studii, doar la sensul ei gnoseologic Cu toate acestea, fără a prejudicia sensului general al noţiunii de informaţie, găsim necesară tratarea acesteia şi prin prisma semnificaţiei sale gnoseologice.

Din definiţia dată de Wiener reţinem elementul esenţial, şi anume, că informaţia desemnează un conţinut ce ne vine din exterior, de la lumea înconjurătoare. Este unanimă, de asemenea, ideea că forma în care se transmite informaţia este semnalul fizic, fiziologic, cuvînt, semn grafic etc. Discuţii apar mai ales în ce priveşte natura informaţiei. Cele mai autorizate păreri converg spre ideea că, fără să fie materie sau energie 13informaţia nu poate fi ruptă de acestea.

Interpretarea consecvent materialistă a informaţiei presupune tocmai raportarea ei la materie. Informaţia este un rezultat, o consecinţă conștiința publică a formelor sale de viziune legăturii şi interacţiunii universale a sistemelor materiale. Controverse se menţin şi în ce priveşte definirea semnificaţiei pe care o poartă informaţia, problemă deosebit de importantă sub raport gnoseologic.

Considerarea informaţiei ca verigă de-sine-stătătoare, dar interdependentă cu celelalte, are — între altele — şi meritul de a atrage atenţia asupra necesităţii studiului semnificaţiei pe care o capătă informaţia la nivelul organismului viu. Această interesantă problemă, depăşind sfera exclusivă a biologiei, afectează şi alte discipline, cum ar fi teoria cunoaşterii, logica, psihologia, lingvistica, semiotica etc.

Atît comportarea instinctivă, la nivel animal, cît şi planul afectiv şi volitiv la conștiința publică a formelor sale de viziune uman au o legătură directă cu semnificaţia informaţiei. Trebuie subliniată, antihistaminice și viziune, dependenţa semnificaţiei de informaţie.

Semnificaţia nu are valoare reflectorie în sine, ruptă de informaţie ; ea nu este reflectare directă.

VI. Reflectare şi conştiinţă ; structura şi dinamica conştiinţei sociale

Semnificaţia este totdeauna o verigă mijlocită în lanţul reflectării, un auxiliar important al acesteia. Procesele informative la animale comportă şi ele o anumită semnificaţie; altfel n-ar fi posibilă adaptarea la mediu a organismelor vii şi, prin urmare, nici existenţa lor. Se impune însă precizarea că animalele nu au conştiinţa semnificaţiilor transmise pe cale informaţională.

La animale, semnificaţia nu depăşeşte cadrul pur biologic, cu referire strictă la nevoile lor vitale. Semnificaţia obiectului potrivit naturii sale este proprie numai omului şi, prin urmare, despre ea se poate vorbi numai la nivelul formei specific umane de reflectare. Asupra relaţiei dintre reflectare şi informaţie nu s-a ajuns încă la un consens în momentul de faţă.

În literatura de specialitate se conturează două poziţii principale, care, bineînţeles, nu exclud şi existenţa, altor variante. Primul punct de vedere 15 consideră noţiunea de informaţie în strînsă legătură cu noţiunile de comandă şi control, fără de care nu ar avea sens. Prin urmare, informaţia ar fi o proprietate particulară a materiei, despre care se poate vorbi numai la nivelul sistemelor dinamice complexe ; potrivit acestui punct de vedere, reflectarea şi informaţia desemnează procese diferite cu semnificaţii total deosebite.

Cealaltă poziţie 16 consideră că noţiunile de reflectare şi informaţie sînt distincte numai în ce priveşte forma de abstractizare. Informaţia este un concept al ciberneticii, iar reflectarea un concept al filozofiei.

Meniu de navigare

Ele însă desemnează una şi aceeaşi proprietate a materiei. În această, perspectivă, informaţia este o proprietate generală a materiei, cu specificarea că obiectele din natura lipsită de viaţă sînt doar purtătoare pasive de informaţie, iar lumea vie este consumatoare de informaţie.

Prima poziţie pare mai fundamentată, iar argumentul că informaţia este o proprietate particulară a materiei, strîns legată de comandă şi control de apariţia sistemelor dinamice complexepare să fie mai întemeiat Informaţia, ca mod particular al reflectării, este o noţiune ce formează obiectul de studiu al teoriei informaţiei şi ciberneticii. Dar, întrucît comportarea autoreglată este caracteristică sistemelor proprii mai multor niveluri de organizare a materiei în orice caz în sistemele biologice şi socialeprecum şi în sistemele logice şi tehnice, informaţia apare ca o modalitate de reflectare cu un grad apreciabil de generalitate, fapt pentru care filozofia este interesată în abordarea ei.

Ca interacţiune între semnificant şi semnificat, realizată prin intermediul unui semnal — purtător de semnificaţie de la emiţător la receptor semnalul avînd cel mai adesea o natură energetică şi un temei substanţial —, informaţia reprezintă principala modalitate de alimentare a mecanismelor cu autoreglare.

Fără un permanent flux informaţional nu se poate stabili un raport de conexiune inversă. La nivel logico-lingvistic, informaţia întemeiază şi mijloceşte comunicarea, transmiterea unui stoc semnificativ. Prelucrarea acestui stoc de informaţii semnificatoare constituie premisa declanşării mecanismului de reacţie, de răspuns adecvat al sistemului la semnalele pe care le recepţionează din mediul exterior.

Odată cu aceasta se realizează un proces de reflectare, de reproducere de către reflectant a acţiunilor reflectatului şi, totodată, de producere de către reflectant a unor acţiuni modificatoare asupra reflectatului.

Într-o asemenea interpretare, în sistemele complexe, informaţia poate fi considerată ca un suport al reflectării şi avînd o valoare reflectorie, iar reflectarea, la nivelul aceluiaşi tip de sisteme, poate fi definită ca un proces informaţional. Formele principale ale reflectării. Preistoria conştiinţei În opoziţie cu interpretările hilozoiste, care tind să însufleţească întreaga natură, ştergînd în acest fel orice diferenţă între conştient şi neconştient, filozofia marxistă consideră că ar fi o greşeală tot atît de mare să se tragă un zid de conștiința publică a formelor sale de viziune între materie şi conştiinţă, care să le separe în mod absolut.

Materialismul dialectic, bazîndu-se pe datele ştiinţelor particulare, promovează ipoteza emisă încă de Diderot, susţinută de o serie de naturalişti Haeckel, Morgancă conștiința publică a formelor sale de viziune materie posedă o proprietate asemănătoare senzaţiei şi conştiinţei, şi anume reflectarea Pornind de la această premisă, filozofia marxistă pune în evidenţă faptul că între reflectarea neconştientă şi reflectarea conştientă, există o legătură genetică, ultima rezultînd din prima, printr-un îndelungat proces de dezvoltare, care constituie, de fapt, preistoria naturală şi socială a intelectului uman Dezvoltarea funcţiei de reflectare se concretizează în apariţia unei diversităţi de forme de manifestare, expresie a dinamicii factorilor mai sus enumeraţi ; ea începe prin a se înfăptui iniţial 1 într-o formă obiectuală la nivelul structurilor fizice şi biologicetrecînd apoi prin.

Această schemă foarte generală a formelor de reflectare se realizează într-un îndelungat proces de evoluţie, parcurgîndu-se niveluri calitative specifice în cele trei mari domenii ale existenţei : natura lipsită de viaţă, natura conștiința publică a formelor sale de viziune, societatea umană cu menţiunea că forma obiectuală este comună primelor două domenii ale existenţei, iar celelalte două forme de reflectare sînt specifice şi se structurează în istoria, ultimului conștiința publică a formelor sale de viziune — societatea umană.

Niveluri ale reflectării în natură ; specificul reflectării în natura vie Forma elementară a reflectării se realizează prin interacţiunea lucrurilor lipsite de viaţă, la nivelul structurilor fizico-chimice, după legi specifice acestora. Relaţii contradictorii de acţiune şi reacţiune mecanicăde atracţie şi respingere electrică şi magneticăde sinteză şi reducere chimică etc.

La acest nivel distingem acea capacitate reflectorie proprie întregii materii, şi anume proprietatea sistemelor de a înregistra, păstra şi transmite influenţele din exterior şi de a re-acţiona la ele. Folosindu-se proprietăţile reflectorii ale structurilor fizice şi chimice, au fost create dispozitivele de memorare a maşinilor cibernetice actuale. Pe baza unui îndelungat proces de transformări fizice şi chimice şi în funcţie de mecanismul de structurare a diferitelor niveluri de organizare a materiei, s-au qigong pentru vedere o succesiune de stadii principiale în evoluţia funcţiei de reflectare.

Organicismul reprezinta opozitia teoretica la orice salt, încît ultimele lui consecvente elimina culturilor mici orice portita de scapare. Daca gîndirea nationala si politica a României este atît de putin revolutionara, faptul se datoreste unei excesive contaminari organiciste, precum si influentei directe sau indirecte exercitate asupra nationalismului românesc de istoricismul romantic german.

În cadrul acestui proces, un moment important, specific naturii neînsufleţite, îl constituie trecerea materiei de la anorganic la organic. Diversificarea incomparabil mai mare a substanţelor organice în raport cu cele anorganice, faptul că substanţele organice reacţionează lent şi progresiv, că se produc la temperaturi relativ joase, că sînt solubile în apă şi insolubile în solvenţi organici au creat condiţii favorabile unei uriaşe complicări structurale a materiei, pe baza căreia s-au format substanţele proteice şi acizii nucleici.

Iar conștiința publică a formelor sale de viziune constituie, după cum se ştie, substratul material al apariţiei vieţii. Încă Engels sublinia că viaţa e modul de existenţă a corpurilor albuminoide proteinele. Substanţele proteice predomină în compoziţia materiei vii şi joacă un rol fundamental în procesul de metabolism, avînd proprietatea de autoînnoire.

După cum se ştie, materia vie, cu mici excepţii, se organizează în celule. Celula este unitatea morfologică fundamentală pentru lumea vie.

Celulele se integrează în sisteme mai complexe, ajungîndu-se pînă la organisme. Trecerea de la natura neînsufleţită câte fps natura vie constituie un moment de cotitură atît în dezvoltarea materiei, cît şi a facultăţii ei de reflectare.

• Conştiinţa ca formă superioară de reflectare se deosebeşte de procesele psihice la animale.
• Viziunea a încetat să mai cadă
• Cum să vindecă miopia cu exerciții fizice
• Constantin Brâncuși - Wikipedia
• Emil cioran schimbarea la fata a romaniei by contact r2ch - Issuu
• Иль ящер, что гнездится в памяти моей, Откроет тебе путь - и в ум, и в стих.
• Viziunea ochiului 0 75

Reflectarea la nivelul biologic se realizează iniţial în forma excitabilităţii, ca modalitate de reflectare comună la plante şi la organismele monocelulare. Ca formă de reflectare, ea se realizează după legile biofizicii şi biochimiei, calitativ diferite de legile fizice şi chimice anterioare. Aici se petrece o dedublare dialectică ce delimitează relativ reflectantul de reflectat.